Cerc Pastoral – septembrie 2014

Preoţii din cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală s-au întrunit marți, 9 septembrie, într-un nou cerc pastoral-misionar. Întrunirea a fost organizată la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din cartierul bucureştean Berceni. Tema cercului pastoral-misionar a fost „Unirea tinerilor prin Sfânta Taină a Cununiei, prilej pentru unirea lor cu Hristos prin Sfânta Taină a Euharistiei“.

Statisticile actuale arată faptul că numărul tinerilor care se doresc să se cunune religios scade, iar numărul celor care divorţează creşte semnificativ, procentele indicând că una din trei cununii se destramă. Această criză spirituală a familiei de azi a fost dezbătută ieri de către preoţii din Protoieria Sector 4 Capitală, părintele protoiereu Ion Armaşi-Vartan precizând că acesta este şi rolul cercurilor pastoral-misionare lunare ale preoţilor, „a dezbate teme de interes actual pentru Biserică, pentru noi, preoţii, şi păstoriţii noştri, pentru că trebuie să abordăm din punct de vedere teologic, canonic şi pastoral temele importante ale vieţii creştine cu care ne confruntăm în fiecare zi“. Întrunirea pastoral-misionară a debutat cu susţinerea referatului de către pr. Sorin Ovidiu Mititean, parohul bisericii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Capitală, care a subliniat legătura dintre Sfintele Taine ale Cununiei şi Euharistiei în viaţa creştinului, dar şi necesitatea pregătirii viitorilor miri pentru primirea celor două Sfinte Taine, precizând că primirea Tainei Sfintei Cununii de către mirii care mai înainte nu s-au spovedit şi nu s-au mărturisit este asemenea „semănării într-un pământ nearat“.

Invitat al acestei sesiuni a cercului pastoral-misionar a fost pr. Ionuţ Bărbulescu, directorul Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti şi parohul Bisericii Bucur Ciobanul, care a arătat că în aceste vremuri tinerii nu mai sunt conştienţi de importanţa Sfintelor Taine ale Euharistiei şi Cununiei, trăind în desfrânare, nepăsare faţă de mântuirea lor sau amânare a acestor Sfinte Taine. În acest context, părintele Bărbulescu a mai spus că rolul important în îndreptarea tinerilor îl au preoţii care pot catehiza viitori miri cu ceva timp înainte de Taina Cununiei, iar apoi să îi îndemne să se spovedească sincer, şi nu formal, „din dorinţa de a mai îndeplini încă o condiţie pe care a pus-o preotul“. „Tinerii care se împărtăşesc, cu prilejul oficierii Sfintei Taine a Cununiei, după părerea mea, se aseamănă tinerilor din Cana Galileii care Îl aveau prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos în mijlocul lor în chip real. În felul acesta urarea pe care unii dintre invitaţi o adresează mirilor, aceea de a avea «casă de piatră», se împlineşte deoarece casa familiei lor se clădeşte prin Sfânta Taină a Cununiei pe piatra cea tare a credinţei celei adevărate“, a subliniat pr. Ionuţ Bărbulescu.

În cadrul sesiunii a avut loc şi o dezbatere în care preoţii cu experienţă pastorală au evidenţiat rolul educaţiei familiale, al naşilor, dar mai ales pregătirea interioară a mirilor de către preot pentru primirea Tainei Sfintei Cununii şi continuarea relaţiei duhovniceşti a preotului cu mirii şi după oficierea Tainei Sfintei Cununii. La această sesiune a cercului pastoral-misionar au participat şi preoţi de caritate din spitale, din centre de asistenţă socială şi din instituţii de învăţământ ce aparţin de Protoieria Sector 4 Capitală.

Sursa: Ziarul Lumina

  • Asistență Socială

    În cadrul Protoieriei Sector IV Capitală funcţionează un birou de Asistenţă Socială, având ca obiectiv desfășurarea unor activităţi în vederea sprijinirii morale și materiale a persoanelor aflate în dificultate.
    Asistent Social: Cristina Untaru
    untarucristina@yahoo.com

    Trimite un mesaj